Examen dificil pentru boxerii moldoveni! Pugiliştii vor participa la două turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2020

Embed:

Perioadă crucială pentru boxerii moldoveni! În următoarele cinci luni pugiliştii noştri vor participa la două turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2020. Este vorba despre competiţia de la Londra, ce se va desfăşura în martie, şi cea de la Paris, programată pentru luna mai. 

Cei mai buni sportivi au fost convocaţi la lotul naţional şi au început  pregătirea la Chişinău. Ei susţin că participarea la Olimpiadă este visul lor din copilărie şi vor depune efortul maxim pentru a atinge acest obiectiv.

"Drumul către Jocurile Olimpice nu constă în câteva zile, luni, ci este o muncă de mai mulţi ani. De exemplu, eu personal practic boxul de 17 ani. Este cea mai mare competiţie din boxul amator, de aceea este un scop foarte important", a spus boxerul, Dumitru Galagoţ.

"Cred că boxerii moldoveni au potenţial şi, mai ales, caracter. Dacă pregătirile vor fi la asemenea nivel împreună cu băieţii de la K-1 de la alte săli, atunci putem obţine rezultate bune şi cote olimpice", a menţionat boxerul, Alexandru Paraschiv.

"Este o provocare destul de mare. Îmi doresc foarte mult să mă calific la Jocurile Olimpice, este visul meu de mic copil. Muncesc zi de zi şi mă strădui să mă calific acolo", a afirmat boxerul, Dorin Bucşa.

În ultimii ani pugiliştii moldoveni au traversat o perioadă mai dificilă, deoarece niciunul dintre ei nu s-a calificat la Olimpiada de la Rio de Janeiro din 2016.

"Să arătăm că boxul trăieşte în Republica Moldova, are viaţă, are persoane noi şi trebuie să concurăm cu cei mai puternici. Boxul este un sport de bază al Jocurilor Olimpice", a afirmat antrenorul, Igor Untilă.

Săptămâna viitoare boxerii vor concura la prestigiosul turneu internaţional de la Sofia, "Strandja-2020". Va fi un examen înaintea competiţiei de la Londra. Pentru a obţine cota olimpică, sportivi trebuie să se claseze printre primii opt în Marea Britanie.

loading...

Lasă un comentariu