Ex-comunistul polonez tet-a-tet cu Vladimir Voronin. Vezi ce au discutat

Preşedintele PCRM,  Vladimir Voronin, a avut astăzi, 30 martie, o întrevedere cu Aleksander Kwasniewski, ex-preşedinte al Republicii Poloneze. Cei doi au abordat subiecte ce ţin de viaţa social-politică din Republica Moldova, colaborea dintre state, dar şi perspectiva de integrare europeană a ţării noastre.

În acest context, Vladimir Voronin a caracterizat situaţia social-politică a Republicii Moldova ca fiind una critică. „ Evoluţiile în toate domeniile din ultimii aproape doi ani de guvernare a AIE, sînt foarte bine simţite de cetăţeni şi acestea sînt foarte negative” a menţionat ex-preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin.

Potrivit liderului comunist, politicile economice şi sociale, realizate de coaliţia majoritară, nu sânt altceva decât un genocid asupra propriului popor.

Referindu-se la depăşirea crizei politice şi alegerea şefului statului, Voronin a menţionat că partidul pe care îl reprezintă a propus mai multe căi de soluţionare a acesteia, însă, în opinia comunistului, partidele din Alianţă nu au nevoie de stabilitate, încât aceştia îşi rezolvă problemele personale, uitând de haosul din ţară.

Pe final, părţile şi-au exprimat speranţa că situaţia actuală din Moldova va putea fi depăşită cât mai curând posibil.

Menţionăm că s-a aflat la Chişinău cu ocazia desfăşurării Forumului Uniunea Europene - Republica Moldova. Acesta a avut loc cu ocazia vizitei premierului polonez, Donald Tusk, în Republica Moldova, şi a avut drept scop atragerea atenţiei opiniei publice asupra ţării noastre şi a parcursului său european.

Amintim că Aleksander Kwaśniewski a fost membru al conducerii comuniste din Polonia. Odată cu dizolvarea URSS acesta, însă, a devenit unul dintre promotorii reformelor democrate.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu