Evoluţie incertă în soluţionarea diferendului transnistrean. Ce le-a spus reprezentantul special al OSCE autorităţilor de la Chişinău

Embed:

Evoluţie, în continuare incertă, în soluţionarea diferendului transnistrean. Reprezentantul special al OSCE, Thomas Mayr-Harting, a subliniat ieri că doar părţile implicate în conflict pot rezolva problema, iar partenerii externi au doar rolul de mediator. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune cu vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea.

După întrevedere, Flenchea a declarat că discuţiile dintre cei doi au fost consistente. Dar, se pare că în ultimii ani s-au schimbat doar numele vicepremierilor pentru Reintegrare şi numele oficialilor străini care vin în ţara noastră, dar nu şi subiectele abordate, vechi de ceva timp, şi care încă nu şi-au găsit o soluţie.

"Drepturile omului în sensul cel mai larg al cuvântului, tot aici e şi dreptul la libera circulaţie şi activitatea şcolilor cu predare în grafie latină în regiunea transnistreană, dar şi armonizarea fiscală şi vamală", a menţionat Flenchea.

Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, le-a spus autorităţilor de la Chişinău că nu trebuie să aştepte ca altcineva să le soluţioneze problema, dar să suflece mânecile.

"Acum am venit aici pentru a afla din prima sursă evoluţiile privind situaţia din Transnistria. Este important să înţelegem că noi suntem mediatori. Este rolul părţilor să găsească soluţii singuri", a subliniat reprezentant special al OSCE.

Vicepremierul pentru Reintegrare a fost rugat să comenteze cedarea autorităţilor în faţa regimului separatist de la Tiraspol, după ce Chişinăul a retras interdicţia pentru traversarea frontierei de către maşinile cu numere transnistrene. Alexandru Flenchea a negat faptul că autorităţile din stânga Nistrului au şantajat Chişinăul.

Oficialul insistă pe faptul că scopul principal rămâne a fi ca maşinile din regiunea transnistreană să obţină plăcuţe de înmatriculare neutre. Mai mult, se pare că Guvernul nu are o viziune despre ce se va întâmpla în cazul în care din 1 aprilie Ucraina va impune interdicţie de circulaţie pentru maşinile cu numere transnistrene.

"Eu nu pot vorbi în numele altor ţări. Eu reprezint Guvernul din care fac parte. Doar trei la sută din numărul estimat de maşini din stânga Nistrului au fost înmatriculate cu asemena plăcuţe", a precizat vicepremier pentru Reintegrare.

Astăzi, Thomas Mayr-Harting va merge în stânga Nistrului, unde va susţine o conferinţă de presă alături de reprezentantului politic din partea Tiraspolului, Vitali Ignatiev.

loading...

Lasă un comentariu