Evoluție de SENZAȚIE la Campionatul Mondial de la Vilnius. Luptătorii moldoveni au cucerit 21 de medalii

Embed:

Luptătorii moldoveni de K-1 amator au avut o evoluţie de senzaţie la Campionatul Mondial de la Vilnius.
Din cei 24 de sportivi care au participat la această competiţie, 21 au cucerit medalii.

Şase dintre ei au obţinut aurul, şapte au luat medalii de argint, iar opt au revenit acasă cu medalii de bronz.

"Am avut trei lupte, iar două le-am câştigat la puncte. În ultima, cred eu, dar şi colegii mei că a fost un arbitraj absurd. Consider că am câştigat, dar arbitrul l-a declarat învingător pe sportivul din România", a spus luptătorul Alexandru Prepeliță.

"De această dată arbitrajul a fost foarte slab. Mereu se declarau învingători reprezentanţii gazdelor sau sportivii din ţările vecine Letonia sau Estonia", a menționat vicepreşedintele FM de K-1, Octavian Orheianu.

Unul dintre sportivi moldoveni s-a întors acasă cu fractură la picior. Chiar şi aşa, el a câştigat medalia de argint, luptând în finală accidentat.

"În prima luptă cu un rus mi-am fracturat piciorul, iar în finală am luptat în aşa stare. Normal că mă gândeam la victorie. Era finala Campionatului Mondial nu puteam să amân lupta. Am luptat aşa", a spus luptătorul Bodrug Andrei.

În urma evoluţiei bune de la Mondiale, unul dintre luptătorii moldoveni a primit o ofertă de a lupta la nivel profesionist în Ucraina.

"După o luptă s-au apropiat de mine nişte persoane şi mi-au propus să lupt la profesionişti cu un sportiv din Ucraina. Sper că acolo va fi alt nivel. Am arătat lupte frumoase la această competiţie", a precizat Nicolae Cărăuș.

Moldova s-a clasat pe locul trei în clasamentul general pe echipe la competiţia din Lituania.

"În primii ani când participat mulţi râdeau de noi şi spuneau că nu avem şanse pentru că suntem dintr-o ţară mică. Acum însă când adversarii văd moldovenii ajung în ring îngrijoraţi", a conchis vicepreşedintele FM de K-1, Octavian Orheianu.

Medaliaţii Campionatului Mondial vor fi premiaţi de Federaţia de profil cu premii băneşti la Gala Laureaţilor de la finalul lunii decembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu