EVENIMENT INEDIT. Polițiștii au pornit prin țară pentru a împărți rechizite școlare elevilor (VIDEO)

Embed:

 

1.900 de copii din familii sărace au primit ghiozdane, rechizite şcolare şi haine. Cadourile au fost colectate în cadrul campaniei naţionale "Copil şcolarizat-copil protejat", lansată de Inspectoratul General al Poliţiei.

Maşinile încărcate cu daruri au pornit din Piaţa Marii Adunări Naţionale în toate raioanele ţării. În raionul Călăraşi, poliţiştii, pompierii şi carabinierii au fost aşteptaţi cu nerăbdare de 120 de copii.

În familia Gorgan din satul Pituşca, cresc şapte copii. Trei dintre ei merg la şcoală.  

Şi Olga Goanţa are şapte copii. Aşa că pregătirea lor pentru şcoală este o misiune deloc uşoară.

Troian Brânza va merge la şcoală cu un ghiozdan nou-nouţ, din care nu vor lipsi rechizitele.

Banii şi cadourile au fost colectate în toate subdiviziunile IGP, iar conducerea instituţiei a donat o jumătate din salariul lunar.

La campanie s-au mai alăturat preoţi şi organizaţiile obşteşti "Terra Valahia", "Bunicii grijulii" şi Asociația Femeilor din Poliție.
 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu