Eveniment inedit la Varnița. Peste 130 de copii au participat la festivalul internațional de caiac canoe

Embed:

Locuitorii satului Varnița au avut parte de un eveniment inedit. Pe malul râului Nistru s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Festivalului internațional de caiac canoe.

Până la startul turneului toți participanții,împreună cu antrenorii și spectatorii au încins o horă.

La competiție au evoluat 130 de copiii de la școlile de profil din țară, dar și trei echipe venite din orașele Timișoara, Pitești și Hunedoara.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani au concurat atât la simplu, cât și la dublu și au avut de parcurs distanța de 200, 500 și 1000 de metri.

"- Cum ți se pare competiția de astăzi?
- Foarte frumoasă, a fost fain chiar. A fost un pic obositor, dar a mers.
Foarte frumos, apa cam grea, dar merge."

"Nivelul de organizare este mult mai ridicat față de ediția de anul trecut și probabil că o să fie din ce în ce mai puternic în edițiile care vor urma. Ne vom pregăti serios pentru competițiile care vor urma", a spus antrenorul din Pitești, Agoston Șipoș.

Tinerii canoiști din țara noastră ne-au mărturisit de ce au ales să practice acest gen de sport.

"Am văzut că este ceva nou și îmi place să fiu în apropierea apei, iar din acest motiv am ales caiac canoe."

"Am ales canoe deoarece îmi place foarte mult cum evoluează canoiștii. Sunt foarte puternici.
- Ai vreun sportiv care te motivează?
- Tatăl meu, el este un fost canoist. El mi-a dat această idee."

Festivalul internațional de caiac canoe de la Varnița este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

"Eu am hotărât să facem o bază de sport, adică o bază de caiac canoe în regiunea Varniței. Dorim să adunăm copiii, să practice sport și până la urmă să-i scoatem din fața calculatoarelor", a spus organizatorul, Mihai Chitaica.

Câștigătorii cursei au fost premiați cu medalii și diplome.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu