Eveniment INEDIT în sportul moldovenesc. Chişinăul a găzduit Romanian Arena Football League

Embed:

Eveniment inedit și, în același timp, de anvergură în sportul moldovenesc! Chişinăul a găzduit ultima etapă a sezonului regulat al turneului de fotbal american, "Romanian Arena Football League".

La competiţie participă o echipă din Chişinău - Sentinels, 3 formaţii din Bucureşti - Rebels, Warriors, Titans şi una din Giurgiu - Gladiators.

Echipa chișinăuiană a avut o prestaţie de excepţie. Sentinels i-au învins întâi pe Rebels cu 18-12, iar apoi și pe Titans cu 30-22.

"Ne-am distrat un pic. A fost cam greu de la început, dar până la sfârşit ne-am descătuşat. Am găsit unde sunt punctele noastre slabe, le-am corectat şi am mers înainte" a menţionat Sergiu Capmaru, jucător Chișinău Sentinels.

"Să fiu sincer, nu am simţit o diferenţă între ei şi noi. Într-adevăr, am venit mult mai pregătiţi pentru acest meci faţă de cel anterior. Felicitări băieţilor. Au jucat bine. Sunt sigur că ne-am ridicat la nivelul lor, le-am pus un pic de probleme lor", a subliniat Andrei Radu, jucător Bucureşti Rebels.

Etapa de la Chișinău a fost organizată cu sprijinul ambasadei Statelor Unite ale Americii.

"Sentinels au lucrat foarte mult ca acest gen de sport să fie mai cunoscut. Dacă generaţia nouă va practica acest sport, va fi foarte bine pentru sănătate, dezvoltare personală", a precizat Jed Wolfington, ataşat cultural ambasada SUA.

Este prima ediţie a competiţiei "Romanian Arena Football League". Până la etapa desfășurată la Chișinău, primele 3 etape avuseseră loc în România.

"Pentru primul sezon nivelul este cel pe care ni-l doream. Ne-am fi dorit mai multe echipe participante. Mai sunt echipe care au ezitat să participe la noi în România din cauza costurilor. Ne bucurăm că au participat Sentinels. Pentru ei costurile au fost cele mai mari, deoarece s-au deplasat de 3 ori în România şi se vor deplasare a patra oară pentru turneul final", a punctat George Rusu, organizator.

În faza play-off s-au calificat primele 4 clasate din cele 5 echipe. Sentinels a încheiat sezonul regulat pe primul loc, iar celelalte 3 cașlificate sunt echipele bucureștene Rebels, Warriors şi Titans.

Runda finală se va disputa pe 23 iunie la Bucureşti sau la Giurgiu.

Pe aceeaşi temă