Eveniment deosebit la Prut. România și Moldova, unite de un tricolor imens

Embed:

Un tricolor lung de 300 de metri a unit astăzi cele două maluri ale Prutului. Panglica uriaşă a fost întinsă peste podul de la Sculeni, care face legătura între România şi Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de mişcarea unionistă "Acţiunea 2012". Activiştii au cerut şi ridicarea interdicţiei de intrare în Moldova impuse liderului organizaţiei, George Simion.

Peste 150 de oameni, cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai României, au trecut cu autocarele prin posturile vamale şi şi-au dat întâlnire pe podul de la Sculeni.

"Consider că Basarabia este pământ Românesc, aşa a fost şi va fi întotdeauna."

"Intenţia noastră este de a reveni la fraţii noştri de peste Prut. Avem rude aici şi acolo."

"Vrem să demonstrăm la toată lumea că suntem un mare popor. Noi suntem cei care decidem unde vrem să trăim, iar noi vrem să fim în România Mare."

La eveniment a participat şi liderul "Acţiunii 2012", Geroge Simion, care acum trei săptămâni a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

"Este impresionant că am reuşit să facem acest pod tricolor peste Prut. Acest Prut, acest râu doar ne uneşte şi nu ne separă", a spus liderul "Acţiunii 2012", Geroge Simion.

Ulterior, participanții din Chișinău au mers la Iași, unde au întins Hora Unirii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu