Evaziune fiscală de trei milioane de lei şi spălare de bani de şapte milioane de lei. PCCOCS efectuează percheziţii de amploare în toată ţara

Embed:

(UPDATE 11:50) Trei persoane au fost reţinute.

(10:40) Descinderi matinale în toată ţara. Procurorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale efectuează peste 10 percheziţii la domiciliile, în oficiile şi automobilele a cinci administratori de firme agricole din nordul, sudul și centrul țării.

Potrivit procurorilor, suspecţii ar fi efectuat vânzări fictive de cereale şi au comis evaziune fiscală în valoare de trei milioane de lei şi spălare de bani în sumă de şapte milioane de lei.

Oamenii legii au constatat că în perioada septembrie 2017- ianuarie 2018, cinci administratori de întreprinderi agricole care au acţionat în comun, s-au eschivat de la plata taxei și impozitului pe venit în sumă de peste 1 milion de lei.

În urma investigaţiilor, procurorii au depistat că administratorii celor cinci companii perfectau documente false prin intermediul cărora procurau mărfuri şi servicii de la altă companie implicată, iar costul acestora fiind achitat prin transfer.

Ulterior, organizatorii schemei ridicau de la bancă numerarul transferat de către beneficiari sub pretextul procurării cerealelor. Totodată, bărbaţii încheiau acte false de achiziţie a mărfurilor şi transferau banii beneficiarilor fără comisionul de lichefiere.

În urma investigaţiilor, procurorii au stabilit că directorul unei companii a extras de pe conturile firmei peste şapte milioane de lei, prezentând la bancă un șir de acte de achiziție, conform cărora ar fi procurat cereale de la unele persoane fizice, care s-au dovedit a fi decedate sau plecate din ţară.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu