Eurovision 2018. Israelul a câștigat concursul european (VIDEO)

Embed:

(UPDATE) Israel a câștigat concursul Eurovision 2018. Neta a cucerit Europa cu piesa Toy, obținând punctajul maxim oferit de public.

Moldova, reprezentată de trupa Doredos s-a clasat pe locul 10, acumulând doar 209 puncte.

(19:00) Toată Europa va fi în această seară cu ochii pe capitala Portugaliei, Lisabona. 26 de ţări, printre care şi Moldova, vor evolua în marea finală a concursului Eurovision 2018. Formaţia din ţara noastră, trupa Doredos, va urca a 19-a pe scenă.

Piesa "My Lucky Day" a trupei "Doredos" a fost compusă de cântăreţul din Rusia, Filip Kirkorov. El este alături de conaţionalii noştri în Portugalia.
Casele de pariuri au plasat ţara noastră tocmai pe locul 16.

Poziţia din clasament ar putea fi însă mai bună dacă moldovenii stabiliţi în cele 42 de ţări înregistrate la concursul Eurovision 2018 îşi vor susţine conaţionalii cu un mesaj sau apel telefonic la numerele care vor fi afişate pe micile ecrane. În acest an, în finala competiţiei nu au ajuns România şi Rusia. Ucraina va fi reprezentată însă de interpretul Melovin, cu piesa "Under The Ladder".

Cele mai multe case de pariuri au desemnat-o favorită pentru marele premiu pe reprezentanta Ciprului, Eleni Foureira.

Pe lângă statele calificate în cele două semifinale, diseară vor evolua şi reprezentanţii celor cinci ţări fondatoare ale concursului european de muzică: Marea Britanie, Germania, Italia, Spania şi Franţa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu