Europarlamentar: Republica Moldova trebuie să continue implementarea reformelor

Embed:

"Republica Moldova trebuie să continue implementarea reformelor pentru a-și menține cursul european. Vedem progrese în această direcție". O spune Andri Cristea, copreşedintele Comitetului de Cooperare parlamentară UE - Moldova.

Oficialul conduce o delegație a Parlamentului European, care se află la Chişinău într-o vizită de lucru.

Toate realizările vor fi evaluate însă în toamnă, la Bruxelles.

Andi Cristea susţine că autorităţile din ţara noastră trebuie să reconfirme încrederea partenerilor externi şi să implementeze reforme, pentru a înregistra progrese.

"Pe termen scurt sarcina guvernului este practic de a implementa acel calendar asumat împreună cu Uniunea Europeană la Consiliul de Asociere în martie acest an. Şi putem spune că vedem progrese în acestă direcţie. Nu vreau să rămâneți cu impresia că a fost o întâlnire în care s-au criticat autorităţile Republicii Moldova. La acest moment ne aflăm practic la jumătatea perioadei în care foaia de parcurs trebuie implementată", a spus europarlamentarul Andi Cristea. 

La rândul său, copreşedintele Comitetului din partea Moldovei, Mihai Ghimpu, a declarat că la următoarea reuniune, care va avea loc în luna septembrie la Bruxelles, ţara noastă va merge cu rezultate şi mai bune.

"Este important că am discutat reforme în domeniul justiției, reforme în domeniul combaterii corupției, respectarea drepturilor omului , în special libertatea mass media, reforma în domeniul electoral și legea privind partidele politice, situația în domeniul economic și financiar", a spus Mihai Ghimpu. 

Cea de-a doua reuniune a Comitetului de Cooperare parlamentară UE - Moldova se desfăşoară în perioada 18 - 19 mai.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu