Eurogrupul se întruneşte astăzi pentru a debloca 130 de miliarde de euro pentru Grecia

Embed:

Destinul Greciei atârnă de un fir de aţă. Astăzi, miniştrii de finanţe din Zona Euro se reunesc din nou pentru a aproba multaşteptatul pachet de salvare, de 130 de miliarde de euro. În cazul unui alt eşec, statul elen va intra în faliment în luna martie.

Grecia se pare că a găsit toate reducerile suplimentare necesare micşorării cheltuielilor cu 325 de milioane de euro, pentru asigurarea unui plan de salvare. Guvernul de la Atena a identificat o serie de măsuri în valoare de 125 de milioane de euro care vin să completeze pachetul de reduceri bugetare.

Măsurile de austeritate au stârnit din nou nemulţumirea oamenilor, care au protestat pe străzile Atenei. Oamenii au aruncat cu pietre în poliţişti, care au folosit gaze lacrimogene, arestând mai multe persoane.

Acesta va fi cel de-al doilea plan de salvare internaţional, din ultimii doi ani pentru Grecia. Statul elen are nevoie de bani, înainte de 20 martie, când trebuie să achite datorii de 14, 5 miliarde de euro. Grecia riscă să intră în incapacitate de plată, fiind primul faliment din istoria Zonei Euro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu