Eugen Luchianiuc îi răspunde lui Andrei Năstase printr-o scrisoare deschisă către Spitalul de la Costiujeni

Bloggerul Eugen Luchianiuc a venit cu o scrisoare deschisă către conducerea Spitalului de la Costiujeni, după ce liderul PPDA, Andrei Năstase l-a trimis pe acesta la doctor.

"Dragă conducere a Spitalului Clinic de Psihiatrie!

Consider că rolul dvs în societate ultima vreme este foarte scăzut și asta grație faptului că tot mai mulți oameni obscuri și acoliți ai ideii unei guvernări amorale își fac tot mai simțită prezența în viața publică a Republicii Moldova.

Acești urmași infami ai cauzei liderului liberast Mihai Ghimpu, nu se rușinează ziua în amiaza mare, în direct la unicul site obiectiv de informare, Privesc.Eu, să înjure în stânga și în dreapta, numind simpli oameni cu blog – mercenari și păcălici. Astfel de indivizi pun la grea încercare viitorul acestei țări și integritatea morală a copiilor. Ei îl văd în fața sa permanent pe un oarecare 'michiduță' iar pe drumuri în loc de câini acestor oameni cu minte bolnavă li se năzare că văd sconcși. Regimul de lipsă de gândire și profund bolnav de lucru al liderului acestui grup de tortură organizată face ca de el să se alăture mai mulți nevertebrați care pot gândi doar în formule impuse de liderul lor – Chișorcosul de Mândrești.

Rugămintea mea către Dumneavoastră, stimați medici, ar fi să impuneți cât de urgent posibil, o testare psihiatrică a tuturor deputaților din Parlamentul Republicii Moldova. Rezultatele unor astfel de investigații să le faceți publice iar toate testele să fie transmise online ca să vadă toți oamenii unde sunt ascunși sconcșii, hoții, bandiții și proxeneții despre care tot vorbește un Chișorcos.

Eu vă mulțumesc pentru atenția acordată și sper să luați măsuri!

Sănătatea mintală a poporului este unul din pilonii de bază al unui viitor frumos lipsit de imorali și penali", se notează în scrisoarea bloggerului Eugen Luchianiuc.

Amintim că, ieri, într-o conferinţă de presă Andrei Năstase l-a atacat pe Eugen Luchianiuc: "Trimteţi-l la doctor pe acest Luchianiuc. El nu este bloger, el este un mercenar". 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu