Este SURPRINZĂTOR! Care este efectul tatuajelor asupra organismului uman

Un studiu recent condus de cercetătorii de la Universitatea din Alabama a constatat că mai multe tatuaje pe corp ar putea stimula răspunsul imunologic, ceea ce face organismul mai puternic în lupta împotriva infecţiilor, scrie Gandul.info.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Alabama, multiplele tatuaje pe corp au un efect asemănător cu activităţile în aer liber.

Odată cu o nouă activitate fizică intensă, corpul uman este slăbit de noul stres. La sala de sport, acest lucru îl reprezintă durerile musculare. După tatuare, de multe ori apare efectul de epuizat, deoarece corpul se întreabă de ce simte injectat un conţinut străin adânc în piele.

Dar, după câteva zile, de activitate în sala de sport, muşchii încep să se întărească şi durerile dispar. Cercetătorii au putut observa acelaşi efect şi în urma tatuajelor, prin vizitarea unui salon de tatuaj şi prin recrutarea de voluntari. La studiu au participat 24 de femei şi 5 bărbaţi.

Studiul a examinat cât de multe tatuaje are o persoană şi cât timp a durat fiecare sesiune de tatuare. Apoi au fost analizate probele de sânge pentru a măsura nivelurile de imunoglobulină A la participanţi. Imunoglobulina A este un anticorp, cortizol şi un hormon al stresului.

Echipa a constatat că oamenii care şi-au făcut primul lor tatuaj au avut o scădere semnificativă a nivelului de imunoglobulină A, în timp ce persoanele care aveau mai multe tatuaje au înregistrat un nivelul de imunoglobulină A puţin scăzut. Potivit oamenilor de ştiinţă, acest lucru sugerează că organismul îşi întăreşte răspunsul imunologic.

"După un stres, corpul tău se întoarce la echilibru. Cu toate acestea, în cazul în care continuaţi să stresaţi corpul iar şi iar, organismul în loc să se întoarcă la acelaşi punct stabilit, îşi ajustează punctele sale interne şi drept rezultat creşte rezistenţa", a declarat Christopher Lynn, unul dintre autorii studiului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu