"Este o provocare". Autorităţile transnistrene le propun copiilor din satul Roghi să renunţe la alfabetul latin (VIDEO)

Embed:

Autorităţile transnistrene le propun copiilor din stânga Nistrului care studiază în limba română să schimbe alfabetul în care scriu, şi anume să treacă de la cel latin la cel chirilic.

Elevilor din Gimnaziul din satul Roghi, raionul Dubăsari, li s-a cerut să meargă la şcoala din centrul raional, care se află la o depărtare de 10 kilometri

Viceministrul Educaţiei, Igor Grosu, susţine că este vorba de o nouă provocare pusă la cale de autorităţile din stânga Nistrului şi că, în scurt timp, vor merge la gimnaziu pentru a examina situaţia.

La începtul săptămânii, elevii din satul Roghi şi părinţii lor au fost invitaţi o întâlnire cu reprezentaţii Direcţiei Educaţie a raionului Dubăsari. Aceştia au încercat să-i convingă că în gimnaziul din sat nu există condiţii pentru a obţine studii de calitate şi că învăţătorii lor ar fi incompetenţi.

Totodată, elevitlor li s-a promis că, începând cu 1 martie, vor dispune de transport gratuit pentru a se deplasa la şcoala din Dubăsari. Reprezentaţii autorităţilor din regiunea transnistreană susţin că transportul gratuit ar fi fost solicitat de părinţii elevilor. Învăţătorii gimnaziului dezmint această informaţie.

În prezent, atât copiii, cât şi părinţii acestora au temerea că instituţia în care învaţă va fi închisă. Profesorii gimnaziului spun că autorităţile din regiune urmăresc scopuri politice şi vor prin toate metodele să-i oblige pe elevi să renunţe la studiile în limba română pentru a merge să înveţe la o altă şcoală din oraşul Dubăsari, în aşa-zisa limbă moldovenească pe baza grafiei chirilice.

" Copiii acestor oameni în școala noastră nu învață. Aici este un interes politic ci nu o dorință de a educa copiii. Suntem foarte îngrijorați. Le cerem părinților să cântărească totul și să decidă singuri", a declarat directorul adjunct al gimnaziului din satul Roghi, Marina Târbu.

"În școală noi nu ne ocupăm de politică, doar învățăm copiii noștri. Am încuraja părinții elevilor noștri și acei săteni care în curând vor avea copii - să nu cedeze provocărilor!", a spus şeful de studii al gimnaziului din satul Roghi, Galina Casianov.

Şi părinţii declară că nu acceptă tranferarea copiilor lor la altă şcoală:

"Să-i schimb şcoala copilului este dificil. Aici gimnaziul este aproape şi sunt condiţii bune de studii".

 "Eu, ca mamă, sunt împotriva transferului. Nu avem nimic ce căuta în altă școală. În satul nostru este sala de sport foarte bună".

În gimnaziul din satul Roghi îşi fac studiile în jur de o sută de elevi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu