Esplanada din faţa catedralei Notre-Dame din Paris, redeschisă publicului

Esplanada din faţa Notre-Dame, monumentul simbol al oraşului Paris care a fost afectat de un incendiu de amploare pe 15 aprilie, ar putea fi redeschisă publicului săptămâna viitoare, au anunţat reprezentanţii primăriei arondismentului IV, unde se află edificiul, potrivit Le Figaro, citează mediafax.ro.

Un nivel de plumb care depăşeşte limita maximă admisă a fost detectat în sângele copiilor care locuiesc în zonă, iar autorităţile din domeniul sănătăţii publice le-au recomandat femeilor însărcinate şi tinerilor să îşi facă analize medicale în acest sens.

O companie desemnată de stat s-a ocupat de curăţarea reziduurilor toxice, iar noi mostre vor fi colectate înainte ca esplanada să fie deschisă publicului, au mai spus reprezentanţii primăriei.

Un loc de rugăciune va fi instalat în faţa Notre-Dame, după redeschiderea esplanadei, la cererea monseniorului Patrick Chauvet, rectorul lăcaşului de cult.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu