ESCROCHERII în domeniul agricol. Cum au fost minţiţi zeci de fermieri din ţară. Doi suspecţi, reţinuţi

Embed:

Două persoane cu vârsta de 26 și respectiv 29 ani, sunt cercetate penal pentru escrocherie.

Potrivit oamenilor legii, suspecţii, prin intermediul întreprinderilor fondate de ei, au dus în eroare zeci de producători agricoli autohtoni, i-au determinat să încheie mai multe contracte de vânzare-cumpărare a cerealelor, fără a avea intenția de a-și respecta obligațiile asumate.

Bănuiţii au dobândit diverse produse agricole (rapiță, floarea soarelui și grâu furajer), pe care ulterior le-au vândut, astfel le-au cauzat victimelor daune materiale de peste 7 milioane de lei.

Sumele obținute din revânzări, suspecţii le-au folosit în interes personal, au procurat tehnică agricolă, automobile de lux, iar o parte din bani au fost investiţi în construcția unor edificii sau transferaţi pe conturile bancare ale întreprinderilor înregistrate pe numele persoanelor interpuse.

Bănuiţii au fost reţinuţi și ulterior, la demersul procurorilor, arestați preventiv pe un termen de 30 zile. Învinuiții riscă de la 8 până la 15 ani de închisoare.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu