Erdogan exclude orice negociere cu forţele kurde şi cere ţărilor occidentale să se retragă de la frontieră

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, îndemnat de ţările occidentale să pună capăt ofensivei armatei sale în Siria, a exclus miercuri orice negociere cu forţele kurdeşi cere ca ele să depună armele şi să se retragă de la frontiera cu Turcia, relatează AFP.

"Unii lideri încearcă să poarte o mediere. Nu există nimic de acest fel în istoria Republicii turce, să te aşezi la masă cu o organizaţie teroristă", a declarat Erdogan într-un discurs susţinut în faţa grupului parlamentar al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), aflat la putere, scrie agerpres.ro.

"Nu căutăm mediator. Nu avem nevoie", a insistat Erdogan.

În acelaşi timp, preşedintele turc i-a atacat pe aliaţii ţării sale din NATO şi a promis că va intensifica ofensiva din Siria în ciuda ameninţărilor SUA cu sancţiuni dure, a embargourilor privind armele impuse de state europene şi a solicitărilor de armistiţiu.

"Veniţi şi fiţi alături de Turcia în această luptă, nu împotriva ei. Cel puţin nu vă amestecaţi", a spus Erdogan.

"Pentru cei care ne ameninţă cu sancţiuni economice în legătură cu Siria: Fiecare rană pe care o produceţi economiei noastre va declanşa o rană mai mare asupra economiei voastre", a mai afirmat Erdogan, în aplauzele parlamentarilor, în legăturile cu ameninţările SUA privind noi sancţiuni economice.

Turcia a lansat săptămâna trecută o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva miliţiilor kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), un grup susţinut de ţările occidentale, dar calificat drept "terorist" de către Ankara.

Obiectivul afişat al acestei operaţiuni este de a crea o "zonă de securitate" de o profunzime de circa 30 de kilometri care să separe frontiera turcă de zonele controlate de YPG.

"Propunerea noastră este următoarea: imediat, din această seară, toţi teroriştii să îşi depună armele şi echipamentele, să îşi distrugă fortificaţiile şi să se retragă din zona de securitate pe care noi am fixat-o", a declarat Erdogan.

"Atunci când ceea ce noi am descris se va fi îndeplinit, de la Manbij la frontiera irakiană, atunci operaţiunea noastră 'Izvorul Păcii', care nu îi vizează decât pe terorişti, se va termina de la sine", a adăugat el.

Declaraţiile survin în contextul în care Ankara este supusă presiunii SUA, care cer ca operaţiunea să fie oprită.

Vicepreşedintele american Mike Pence şi secretarul de stat Mike Pompeo urmează să se întâlnească joi cu liderii turci pentru a-i convinge că negocieze un armistiţiu.
loading...

Lasă un comentariu