Erdogan confirmă prezenţa combatanţilor sirieni pro-Ankara în Libia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat, vineri, pentru prima dată prezenţa combatanţilor sirieni suplimentari de la Ankara în Libia pentru a susţine guvernul de la Tripoli împotriva liderului forţelor din estul Libiei Khalifa Haftar, scrie AFP.

"Există elemente ale Armatei naţionale siriene (ANS) la faţa locului. Ei (Haftar şi susţinătorii) vor ca acestea să plece. Însă, compania de securitate rusă Wagner dispune de 2.500 de oameni (în Libia), de ce nu vorbim despre asta?", a declarat Erdogan presei la Istanbul.

ANS este o coaliţie de grupuri armate siriene instruite şi finanţate de Ankara.

Sub această coaliţie, o structură care a înlocuit Armata siriană liberă, combatanţii sirieni au participat la ultima ofensivă care a fost coordonată în octombrie de Turcia pentru a alunga miliţiile kurde de la YPG, de pe o porţiune vastă de teritoriu din nord-estul Siriei. 

Mai mulţi responsabili străini au afirmat că Turcia a trimis luptători sirieni pe lângă guvernul de la Tripoli al lui Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU, după ce a semnat cu el un acord de cooperare militară în noiembrie, dar Ankara nu a confirmat până acum aceste informaţii.

În afară de compania Wagner, considerată de experţi drept o unealtă în mâinile Kremlinului, generalul Haftar beneficiază de susţinerea Emiratelor Arabe Unite, a Arabiei Saudite şi Egiptului, rivalii regionali ai Turciei.

"Dacă negocierile de la Geneva nu vor duce la pace şi securitate în ţara noastră, dacă mercenarii nu vor pleca de unde au venit, atunci forţele armate (ale lui Khalifa Haftar) îşi vor îndeplini datoria constituţională (...) de apărare în faţa invadatorilor turco-otomani", a declarat Haftar pentru agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Haftar i-a acuzat pe Erdogan şi Sarraj, care s-au întâlnit joi la Istanbul, că nu respectă angajamentele luate la o conferinţă internaţională care a avut loc la începutul anului, la Berlin, la care comunitatea internaţională s-a angajat să nu se mai amestece în conflictul libian.

"Răbdarea noastră a ajuns la capăt", a spus Haftar.

Potrivit acestuia, negocierile de la Geneva nu vor putea reuşi decât în caz de "retragere a mercenarilor sirieni şi turci, opririi livrărilor de arme din Turcia spre Tripoli şi de lichidare a grupărilor teroriste", scrie a1.ro

loading...

Lasă un comentariu