Epopeea Brexitului se apropie de sfârşit. Astăzi, Parlamentul European va ratifica acordul

Embed:

Epopeea Brexitului se apropie de sfârşit. Astăzi, Parlamentul European va ratifica acordul privind ieşirea Marii Britanii din componenţa UE, iar până ca divorţul să aibă loc oficial mai rămân doar două zile.

Vineri, la miezul nopţii, blocul comunitar va pierde unul dintre cele mai mari şi mai bogate state membre. Uniunea Europeană va rămâne fără 66 de milioane de locuitori şi circa 5,5 procente din teritoriu. Divorțul nu înseamnă însă sfârşitul negocierilor dintre Regatul Unit şi UE. Până la finele anului, Marea Britanie se va afla într-o perioadă de tranziţie şi va continua să beneficieze de aceleaşi drepturi ca până acum. În tot acest timp, Bruxellesul şi Londra îşi vor negocia viitoarea relaţie. 

Astfel, urmează să fie soluţionate problemele de ordin economic, vamal şi fiscal. Atunci când a fost negociat acordul, Marea Britanie s-a obligat să achite Uniunii Europene peste 40 de miliarde de euro. Însă dacă perioada de tranziţie se va extinde, această sumă ar putea creşte. 

loading...

Lasă un comentariu