Episcopul de Bălţi ajutat de Filat să treacă de accesul interzis la steagul lui Ştefan cel Mare

Embed:

La steagul lui Ştefan cel Mare ajungi doar dacă ai pile. I s-a întâmplat episcopului de Bălţi şi Făleşti, Marchel, în această dimineaţă. Ajuns la poarta muzeului de Istorie, unde este expus drapelul, episcopul a fost lăsat să intre numai însoţit de premier. Accesul publicului la steagul lui Ştefan cel Mare, adus ieri la Chişinău, este interzis până sâmbătă.

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, spune că a venit la muzeu azi, pentru că ar avea o deplasare peste hotare şi nu ar fi reuşit să vadă relicva. Iniţial nu a fost lăsat să intre pe teritoriul muzeului.

Întâmplător sau nu, cu doar câteva minute înainte, la muzeu fusese şi premierul Vlad Filat. După ce a văzut stindardul, Filat, împreună cu ambasadorul României, Marius Lazurca, s-au oprit la o terasă din apropierea muzeului. Văzând cum episcopul pleacă, premierul a dat indicaţii ca şi acesta să fie invitat la masă.

După ce s-au salutat, premierul, ambasadorul şi episcopul s-au întors din nou la muzeu. De data aceasta, pentru a facilita accesul înaltei feţe bisericeşti.

Directorul muzeului a rămas nedumerit de faptul că înalta faţă bisericească a avut acces la stindard. "L-a condus prim-ministrul Filat. Eu aici n-am intervenţie. Religie şi politică... nu comentez", a declarat Eugen Sava.

Publicul va avea acces la steagul lui Ştefan cel Mare începând cu ziua de sâmbătă, 27 august, de la ora 12.00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu