EPIDEMIE DE RUJEOLĂ ÎN GEORGIA. Anul acesta s-au înregistrat 325 de cazuri noi

Embed:

Este epidemie de rujeolă în Georgia. De la începutul anului, au fost confirmate 325 de noi îmbolnăviri.

Potrivit ministrului georgian al Sănătăţii, numărul de cazuri creşte pe zi ce trece.

Specialiştii spun că una dintre cauze este refuzul populaţiei de a se vaccina împotriva acestei infecţii.

Cei mai expuşi sunt oamenii cu vârste între 20 şi 40 de ani, care nu s-au vaccinat potrivit schemei naţionale în anii 90.

Potrivit datelor ministerului georgian de resort, numărul celor lipsiţi de imunitate la rujeolă poate ajunge la 200 de mii.

Guvernul a promis că va asigura vaccinarea gratuită a tuturor cetăţenilor.

Mai mult chiar, vaccinarea ar putea deveni obligatorie.

În ţara vecină, Ucraina, situaţia este şi mai gravă. De la începutul anului, acolo s-au îmbolnăvit peste 500 de oameni, iar 4 au murit din cauza complicaţiilor.

Pe aceeaşi temă