Energia regenerabilă are verde în Moldova. Mai multe modificări legislative permit acum investițiile în energia curată

Parlamentul a votat, în ședința de vineri, o serie de modificări și completări la Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Noile prevederi au fost susținute de 58 de deputați.

Modificările au drept obiectiv armonizarea legislației Republicii Moldova în domeniul energiei regenerabile la acquis-ul UE prin transpunerea elementelor pachetului energetic III. De asemenea, sunt stabilite noi mecanisme de suport pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile, precum și alte elemente ce țin de asigurarea funcționării și dezvoltării sectorului energiei din surse regenerabile în Republica Moldova. 

Modificările vor oferi mai multă claritate investitorilor în domeniul energiei regenerabile, respectiv vor corela prevederile legii respective cu legislația cu privire la energia electrică și gazele naturale.

A fost aprobată extinderea perioadei oferite investitorilor pentru construcția centralelor electrice, de la 24 la 36 de luni. Totodată, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va avea competența de confirmare a statutului de producător eligibil pentru dezvoltatorii de proiecte, care își manifestă interesul pentru investițiile în tehnologiile de valorificare a energiei regenerabile în țara noastră. 

Totodată, în legislație au fost introduse noțiunile de garanție de bună execuție a contractului, garanție pentru ofertă și garanție pentru participare. 

Guvernul va stabili regulile de organizare și desfășurare a licitațiilor de capacități pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, astfel încât să fie promovată competița în rândul marilor investitori. 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu