Enel SpA devine cel mai mare distribuitor de electricitate din Brazilia, după o investiţie de 1,48 miliarde dolari

Enel SpA a plătit aproximativ 5,55 miliarde de reali (1,48 miliarde de dolari sau 1,26 miliarde de euro) pentru achiziţionarea unei participaţii de 73% în compania energetică braziliană Eletropaulo Metropolitana Eletricidade de Sao Paulo SA, devenind cel mai mare distribuitor de electricitate din Brazilia, scrie agerpres.ro.

Oferta companiei italiene, acceptată de acţionarii Electropaulo, a reprezentat o formalitate, după ce Enel a câştigat săptămâna trecută războiul ofertelor cu firma spaniolă Iberdrola pentru Eletropaulo, cea mai mare companie de distribuţie de energie din Brazilia.

Preţul final pentru compania braziliană reprezintă o primă de 164% faţă de valoarea acţiunilor Eletropaulo în martie, când Enel şi-a dezvăluit intenţia de achiziţionare.

Subsidiara Enel din Brazilia a oferit pentru Eletropaulo 45,22 reali (12,15 dolari) per titlu, depăşind oferta de 39,53 reali per acţiune depusă de Neoenergia SA, compania braziliană de utilităţi controlată de Iberdrola.
Enel SpA, cea mai mare companie de utilităţi din Europa, s-a angajat să facă o injecţie de capital de 1,5 miliarde de reali în Eletropaulo.

În urma tranzacţiei, Enel va avea 17 milioane de clienţi în Brazilia, devenind astfel cel mai mare operator din statul latino-american, depăşind CPFL Energia (controlată de compania chineză State Grid).

Prin achiziţionarea Eletropaulo, Enel obţine acces la 24 de oraşe din zona metropolitană Sao Paulo, responsabilă pentru 16% din PIB-ul Braziliei.

În ultimii ani, Enel s-a concentrat pe investiţii în America Latină, unde piaţa creşte într-un ritm mai rapid decât în Europa. În Brazilia, compania italiană operează în statele Rio de Janeiro, Ceará şi Goiás.

Sectorul energiei din Brazilia trece printr-un proces de consolidare, mulţi jucători locali scoţându-şi activele la vânzare pentru a-şi reduce datoriile, într-o perioadă de înăsprire a creditării.

În România, Enel deţine 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 91.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu