EMOȚIONANT! Un fost model, victimă a unui incendiu, își alăptează bebelușul (FOTO)

Fostul model australian Turia Pitt a postat pe o rețea de socializare o fotografie în care-și alăptează bebelușul, un băiețel perfect sănătos pe care l-a născut la finalul anului 2017.

Pielea micuțului, una ca spuma laptelui, contrastează puternic cu cea a mamei, plină de cicatrici.

Internauții au fost emoționați până la lacrimi de imagine, căci nicio experiență mutilantă nu poate știrbi frumusețea unei mame care-și privește puiul cu atâta drag, ținându-l cu grijă cu monturile rămase după amputarea degetelor de la o mână. 

„Nu am văzut ceva mai frumos și mai plin de speranță!”, a  fost comentariul unei mame, după ce a privit atent fotografia. De asemenea, mesajul protagonistei pentru fiul ei este unul care nu mai are nevoie de vreo explicație sau comentariu: ”My love for you is illimitable!”/ „Dragostea mea pentru tine este dincolo de orice limită!”.

Reamintim că în 2011, în timp ce concura în Australia la un ultramaraton de 100 km, Turia a fost prinsă de un incendiu de vegetație, și a fost la un pas să nu supraviețuiască. Femeia a avut peste 65% din suprafață pielii arsă, a petrecut doi ani în spitale, dar a continuat să lupte!

Ani de zile, costumul compresiv i-a fost ca o a doua piele, iar ceea ce a ținut-o în viață a fost dragostea.

De curând, cei doi au fost binecuvântați cu un pui de om, cum altfel, decât perfect!

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu