Emoții la Concertul O-Zone. Membrii formației O-Zone s-au simțit minunat pe scena de la Chișinău

Embed:

Membrii trupei O-ZONE, care s-au reunit ieri în cadrul unui concert dedicat Zilei Victoriei și a Europei, s-au simțit excelent pe scena de acasă.

Ei spun că nu exclud o nouă colaborare în viitor. Într-un interviu pentru emisiunea "Prima Ora" de la PRIME TV, artiştii au declarat că publicul de acasă i-a primit cu multă căldură, ca pe timpurile când formau o echipă.

Băieții spun că s-au așteptat ca fanii să fie receptivi și să fredoneze la unison piesele care au făcut furori la începutul anilor 2000.

"A fost un public extraordinar, a fost ca pe timpuri exact. Mă aşteptam. Aveam emoţii cum vor reacţiona după atâta timp oamenii şi au reacţionat WOW", a afirmat interpretul, Radu Sîrbu.

Cei trei interpreţi au declarat că s-au sincronizat de minune pe scenă, iar reunirea le-a adus nostalgie în suflete.

"- Energia a fost excepţională. Mi-a fost atât de dor de această energie şi de aceste piese împreună cu băieţii. Da, cu aceiaşi energie de care îmi era de fapt dor. Da, Arsenie...şi ţie ţi-a fost dor",  a declarat interpretul, Dan Balan.

- Într-adevăr , a fost super. Nu am vrut să ieş din scenă. Ai văzut că am rămas ultimul", a comunicat interpretul, Aresenie Todiraș.

Oamenii s-au bucurat de spectacolul oferit de O-Zone și spun că și-ar dori să-i mai vadă în concerte împreună.

" Ne aminteşte de vremurile bune. Reuniunea asta în general e foarte simbolică".

Dan, Arsenie şi Radu spun că au rămas prieteni după destrămarea O-Zone, în ciuda zvonurilor care au circulat în presă.

După succesul de la Chișinău, trupa a încins spiritele și la București, într-un concert dedicat Zilei Europei.

 

Lasă un comentariu