Emoţii de fericire la maternitatea din Cimişlia. Proaspetele mămici s-au bucurat de cutiile cadou oferite de Fundaţia Edelweiss

Emoţii de fericire la maternitatea din oraşul Cimişlia. Echipa Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" le-au urat bun venit pe lume micuţilor şi le-a oferit cutia-cadou cu lucrurile necesare pentru primele luni de viaţă. Entuziasmate, mămicile s-au bucurat că se numără printre beneficiarele campaniei "O nouă viaţă".

Nerăbdătoare, mămicile au deschis cutia pentru a vedea ce daruri au primit micuţii lor.

"Mă bucur că şi eu sunt printre mamele care a beneficiat de această cutie fermecată. Plină de surprize şi mulţumim mult acestei Fundaţii, domnului Vlad Plahotniuc pentru darurile oferite", a spus Alisa Hodorogea, beneficiară.

Silvia Vechiu a adus pe lume cea de-a treia fetiţă a familiei. Ea spune că darurile îi vor fi de mare ajutor: "Mulţumim, ce mi-a plăcut tot de aici. O să avem mai puţine cheltuieli".

Mămicile au rămas plăcut surprinse de gestul fundaţiei.

"Nu ne-am aşteptat la aşa surprize şi vă mulţumesc că există aşa fundaţie care ajută mămicile. Scutecele o să ne prindă bine, şerveţele", a menţionat Viorica Bocancea, beneficiară.

"Mulţumesc mult fundaţiei lui Vlad Plahotniuc. Suntem foarte mulţumiţi şi fericiţi", aspus Maria Cereş, beneficiară.

Atât autorităţile locale, cât și lucrătorii medicali din Cimișlia, salută prezența campaniei la ei în raion.

"Noi urmărim ceea ce face fundaţia Edelweiss, fondată de Vlad Plahotniuc. Suntem foarte bucuroşi fiindcă toată aceasta dă un imbold pentru mamele tinere", a precizat Iovu Bivol, preşedintele raionului Cimişlia.

"Cu adevărat sunt familiile tinere care pentru ele pachetele care le oferiţi sunt cele mai bune", a subliniat Marina Florea,  director spitalului raional Cimişlia.

Campania "O nouă viaţă" se desfăşoară în 24 de maternităţi, iar până acum au fost oferite daruri la peste 17 mii de familii.

"Fundaţia lui Vlad Plahotniuc Edelweiss este prezentă în Cimişlia. Noi vom continua această campanie, ne vom asigura de faptul că mămicilor nu le lipseşte nimic şi fericirea lor este deplină", a declarat Lidia Cucoş, director executiv, Fundația Edelweiss.

Reprezentanţii fundaţiei au anunțat și un concurs pentru mămicile care au primit cutia-cadou. Acestea trebuie să facă o poză cu membrii familiei şi cu ursuleţul Edelweiss, să o încarce pe reţelele de socializare şi să eticheteze pagina Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss". În casa familiei câştigătoare va fi amenajat un spaţiu de joacă, care va cuprinde o căsuţă, un tobogan, o măsuţă şi scăunele.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu