Emmanuel Macron: Statul Islamic va fi în curând învins total în Siria şi în Irak

Președintele francez, Emmanuel Macron, a apreciat joi că victoria militară împotriva grupării Stat Islamic (SI) va fi totală în următoarele luni în Irak și în Siria, dar că ea nu va fi suficientă pentru a pune capăt amenințării jihadiste, relatează AFP, potrivit Agerpres.ro.

"Am învins la Raqqa și, în următoarele săptămâni și în următoarele luni, vom avea posibilitatea, și cred aceasta profund, să învingem total pe plan militar în zona irakiano-siriană", a declarat Macron, adresându-se trupelor franceze staționate în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU).

"Dar nu s-a terminat încă această luptă. Stabilizarea în timp și lupta împotriva grupărilor teroriste vor fi factori indispensabili pentru o soluționare politică cuprinzătoare, pluralistă, pe care vrem s-o vedem că apare în această regiune", a adăugat Macron.

Președintele francez a profitat de ocazie pentru a saluta "cooperarea operațională la un nivel foarte înalt" cu Emiratele, care participă din 2014 la coaliția internațională împotriva grupării Stat Islamic.

Abu Dhabi duce o politică de "toleranță zero" pe teritoriul său față de islamiști.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu