Emmanuel Macron a fost evacuat dintr-un teatru din Paris, de teama protestatarilor (VIDEO)

Embed:

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost evacuat vineri seară dintr-un teatru din Paris. Decizia a fost luată după ce mai mulți protestatari au intrat în clădire.

O înregistrare video amator arată momentul în care situația a scăpat de sub control.

Mai mulți protestatari, care erau în fața teatrului Les Bouffes du Nord, în care se afla Emmanuel Macron, i-au luat prin surprindere pe polițiști și au dat buzna în clădire.

Demonstranții puteau fi auziți strigând ”Macron, demisia”. Polițiștii și-au revenit însă rapid din surpriză și au intervenit, reușind să îi scoată pe protestatari din clădire. Demonstranții au continuat însă să scandeze și să se agite în fața intrării.

Pe înregistrarea video poate fi auzit un polițist care amenință cu folosirea forței, însă mulțimea nu a făcut pasul înapoi.

În cele din urmă, a fost luată decizia ca Emmanuel Macron să fie evacuat din teatru. Mașina Președintelui Franței a plecat în huiduielile manifestanților.

Franța se confruntă cu un val de proteste îndreptate împotriva guvernului și președintelui țării. Protestatarii sunt nemulțumiți de planul guvernamental de reformare a sistemului pensiilor. Vineri a fost cea de-a 44-a zi de grevă, în încercarea de a bloca acest plan, scrie observator.tv

loading...

Lasă un comentariu