Emisiunea ÎN CENTRUL ATENŢIEI: Chiril Gaburici anunţă când vor începe lucrări în cadrul programului Drumuri bune 2

Lucrările de construcţie în cadrul programului "Drumuri bune" pentru acest an vor începe până în luna mai. Totodată, pe lângă drumuri, în mai multe localităţi urmează să fie reabilitate podurile şi instalate sisteme de iluminat stradal. Detaliile despre implementarea programului guvernamental au fost oferite de ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul emisiunii "În centrul atenţiei" de la Publika TV.
 
"Vom începe lucrările la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai. Sunt mai multe localităţile în care este nevoie să construim mai mult decât doar o porţiune de drum. Astfel, vom construi iluminat stradal sau să reparăm, de exemplu, un pod. Vom avea o abordare separată pentru fiecare localitate", a spus Chiril Gaburici.
 
În acest an, în cadrul proiectului "Drumuri Bune" vor fi reparaţi 2.600 de kiolometri de drum, cu 1.000 de kilometri mai mult decât anul trecut. Bani sunt prevăzuti atât în Fondul Rutier, cât şi în bugetul statului.
Suma totală se ridică până la 2,7 miliarde de lei. Anul trecut, în cadrul Programul național Drumuri bune au fost reabilitați circa 1.600 km de drum în 1.200 de localități. Suma totală a investițiilor a constituit peste 1,9 miliarde de lei, bani alocați din Fondul Rutier şi din Bugetul de stat.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu