Elon Musk a renunţat la una dintre companiile sale

Elon Musk este antreprenor cu normă întreagă, acesta având bani investiţi în mai multe afaceri. Chiar dacă lumea îl cunoaşte, în principal, pentru Tesla şi SpaceX, omul de afaceri născut în Africa de Sud mai deţine câteva companii care sunt extrem de promiţătoare, scrie adevarul.ro.

Printre acestea se numără The Boring Company, cea care are ca scop rezolvarea problemei traficului cu ajutorul unor tuneluri subterane, Hyperloop, celebrele tuburi presurizate care urmează să transporte capsule propulsate magnetic cu aproape 1000 km/h dar şi o companie care are ca focus principal dezvoltarea inteligenţei artificiale.

La cea din urmă, Musk tocmai a renunţat, deşi evaluarea acesteia se situează la un miliard de dolari.

OpenAI este o organizaţie non-profit în care s-a investit un milard de dolari atunci când a luat naştere, în 2015.

Elon Musk făcea parte din consiliul de administraţie al companiei, însă a renunţat la acest post pentru a nu intra în confilct de interes cu poziţia sa de CEO al Tesla.

Producătorul de automobile s-a orientat către dezvoltarea sistemelor AI, astfel că Musk vrea să evite un eventual scandal intern, şi spune că decizia a fost luată pentru binele ambelor companii.

OpenAI a stârnit destul de multe controverse odată cu lansarea sa din urmă cu aproape trei ani, atunci când Musk declara că lucrează asupra unui proiect desprins din filmele SF.

El voia să dezvolte o tehnologie bazată pe inteligenţa artificială, care ar putea fi implantată în creierul oamenilor pentru a spori abilităţile cognitive.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu