Elise Mertens, a şaptea victorie consecutivă la Rabat

Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens a reuşit, miercuri, a şaptea sa victorie consecutivă la Rabat (Maroc), turneu dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, 6-4, 6-0 cu sârboaica Ivana Jorovic, în optimile de finală, scrie agerpres.ro.

Mertens, campioana en titre şi principala favorită, o va înfrunta în sferturi pe grecoaica Maria Sakkari, cap de serie numărul şase. Mertens are 3-2 în meciurile directe cu Sakkari, jucătoare antrenată de românul Andrei Pavel, victorioasă în optimi în faşa bulgăroaicei Isabela Şinikova, cu 6-4, 6-4.

În sferturi s-a calificat şi australianca Ajla Tomljanovic, a patra favorită, după o victorie în trei seturi în faţa elveţiencei Timea Bacsinszky, campioana din 2016, cu 6-4, 1-6, 6-2. În sferturi, Tomljanovic va primi replica suedezei Rebecca Peterson.

Rezultatele înregistrate miercuri în optimi:
Elise Mertens (Belgia/N.1) - Ivana Jorovic (Serbia) 6-4, 6-0
Maria Sakkari (Grecia/N.6) - Isabela Şinikova (Bulgaria) 6-4, 6-4
Ysaline Bonaventure (Belgia) - Tamara Zidansek (Slovenia) 6-4, 2-6, 6-3
Alison Van Uytvanck (Belgia/N.8) - Varvara Lepchenko (SUA) 6-4, 6-0
Rebecca Peterson (Suedia) - Polona Hercog (Slovenia) 7-5, 3-6, 6-1
Ajla Tomljanovic (Australia/N.4) - Timea Bacsinszky (Elveţia) 6-4, 1-6, 6-2
Johanna Konta (Marea Britanie/N.7) - Ana Bogdan (România) 6-1, 6-7 (6/8), 6-2
Su-Wei Hsieh (Taiwan/N.2) - Lara Arruabarrena (Spania) 4-6, 7-5, 6-3
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu