ELICOPTER SMURD PRĂBUŞIT LA CANTEMIR. Ce se întâmplă în satul devenit cunoscut printr-o TRAGEDIE

Embed:

Catastrofa aviatică de ieri i-a lăsat fără cuvinte pe localnicii din Haragîş, raionul Cantemir. Întreaga comunitate îi deplânge pe cei patru salvatori. Dimineaţă, la biserica din sat a fost oficiată o slujbă, după care oamenii au mers cu flori şi lumânări la locul producerii accidentului, pentru a comemora victimele.

Teribilul accident aviatic a schimbat viaţa locuitorilor din micuţul sat de nici 1.000 de suflete din Cantemir, care, peste noapte, a devenit cunoscut printr-o tragedie. Simţindu-se parcă vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat, oamenii continuă să vină cu flori şi lumânări la locul accidentului.

"Mi-e milă că aşa s-a întâmplat la noi în sat. Şi mi-e jale. Am auzit că are copil de patru ani. Am şi eu o soră moartă de tânără şi am venit să văd ce s-a întâmplat".

Accidentul e în gura tuturor. Toţi vorbesc despre cum ar fi fost posibilă evitarea tragediei. De un lucru sunt siguri: piloţii au fost profesionişti şi au încercat cu disperare să evite prăbuşirea peste casele oamenilor.

"El s-a străduit să nu cadă în sat. El s-a străduit să iasă din sat, ca să cadă în pădure".

"Se auzea ca ceva stricat. Nu era în normă. Se auzea ca un tractor stricat. Era legănat, se vedea că ceva nu e în regulă".

La peste 12 ore de la producerea tragediei aviatice, pe Internet au apărut imagini surprinse şi de martorii oculari.

Unul dintre cei care au ajuns printre primii la locul producerii accidentului a fost Iurie Banari, un tânăr de 18 ani: "La un moment dat s-a auzit o bubuitură. Noi am venit încoace fuga. Mai întâi ne-am dus în altă parte în pădure, dar am revenit ulterior. Nu găseam locul. Pe urmă am vazut - erau copaci rupţi. Am intrat acolo: bucăţi de la elicopter într-o parte, în alta".

Iurie a fost şi printre puţinii care au reuşit să filmeze locul în care a căzut aparatul de zbor. "Timpul nu era normal. Ceață, ploua tare, vântul bătea moderat. Dar ceaţă puternică și ploua. Zece metri se vedea. - Mai departe nu se vedea. Era ca un perete".

Redacţia noastră a intrat în posesia unor înregistrări ale discuţiilor dintre turnul de control şi piloţii altor aparate de zbor. Controlorii de trafic aerian din Chişinău au luat legătura cu ceilalţi piloţi aflaţi în aer, rugându-i să contacteze echipajul elicopterului dispărut de pe radare. Piloţii au încercat de mai multe ori să contacteze elicopterul, dar nu au reuşit. 

EXCLUSIV! Reacţia turnului de control din Chişinău după dispariţia elicopterului SMURD de pe radare (AUDIO)

PUBLIKA.MD aminteşte că elicopterul SMURD a pornit spre Cahul joi, în jurul orei 13:00, pentru a prelua un pacient, cetăţean al Statelor Unite ale Americii, care urma să fie transportat la Chişinău. La ora 14:13, aparatul de zbor a dispărut de pe radare, iar apoi au apărut informaţiile despre prăbuşirea lui în apropierea satului Haragîș, din raionul Cantemir. La bordul elicopterului se afla un echipaj din patru persoane, o femeie şi trei bărbaţi, toţi originari din România. Din nefericire, niciunul nu a reuşit să supravieţuiască. 

TRAGEDIA AVIATICĂ DE LA CANTEMIR. Ce s-a întâmplat cu pacientul după care a pornit echipa SMURD

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu