Elena Vaenga, aşteptată cu nerăbadare la Chişinău. Ce surprize va conţine programul concertului

Embed:

Interpreta rusă Elena Vaenga revine la Chişinău cu un spectacol muzical de excepţie. Cântăreața va susţine pentru a treia oară un concert pe scena Palatului Naţional în data de 26 septembrie. Pe parcursul a două ore, admiratorii ei vor avea parte de un concert sută la sută live și va fi acompaniată de un band compus din 11 muzicieni.

Elena Vaenga este autoarea şi compozitoarea a peste 800 de melodii, ocupând locul nouă în top-ul celor mai de succes oameni ai showbiz–ului rusesc, conform revistei Forbes. La Chişinău interpreta vine cu mai multe premiere.

"Vom avea parte şi de piese noi care vor fi în premieră pentru publicul de la noi din republică. Vreau să vă mai spun că artista foarte des intră în contact cu publicul, povestind diferit istorioare din viaţa sa personală, creând în sală o atmosferă de familie", a declarat organizatorul evenimentului Veaceslav Creţu. 

În 2012, Elena Vaenga a cântat la Chişinău în duet cu interpretul moldovean Igor Cuciuc.

"Chiar pentru noi organizatorii a fost o surpriză, adică nici noi nu am ştiut. Ea singură a făcut legătura cu el, singură a găsit contactele, nu ştiu, prin internet şi pentru noi a fost o surpriză. Deci sperăm ca concertul care urmează să fie un show spectaculos, cu noi surprize", a mai adăugat Veaceslav Creţu.

Preţul unui bilet variază între 500 şi 1900 de lei. Ultimul concert al Elenei Vaenga în Moldova a avut loc în anul 2012.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu