ELABORAT de Ministerul Economiei. Cum se vor realiza controalele de stat pe perioada MORATORIULUI

Doar Miniterul Economiei va acorda autorizaţii pentru controale agenţiilor de stat, după intrarea în vigoare, de la 1 aprilie 2016, a Legii privind moratoriu asupra controlului de stat.

Ministerful va ţine cont de necesitatea de a nu pune în pericol viața, sănătatea, ordinea publică, securitatea economică și mediul ambiant, odată cu instituirea moratoriului asupra companiilor.

Săptămâna trecută echipa Ministerului a elaborat un Regulament privind inițierea controlului de stat în perioada moratoriului

Instituția abilitată cu funții de control se poate adresa Ministerului Economiei cu un demers, motivându-și intenția de a efectua controlul, iar Ministerul, după examinarea acestui demers conform procedurii, va elibera autorizația de control.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu