EL CLASICO, AMÂNAT. Meciul Barça - Real Madrid nu se va juca pe 26 octombrie

"El Clasico", unul dintre cele mai aşteptate meciuri de fotbal din lume, se amână! Confruntarea dintre FC Barcelona şi Real Madrid, care a fost programată iniţial pe 26 octombrie, pe Camp Nou, nu se va disputa, decizia a fost luată de Comitetul de Competiție al Federaţiei Spaniole de Fotbal din cauza protestelor din Catalonia.

Recent, forul fotbalistic a propus disputarea meciului pe stadionul "galacticilor", Santiago Bernabeu, iar în schimb Barça să găzduiască partida de pe 1 martie. Cele două cluburi, însă, nu s-au înţeles.

Oficialii Realului dar şi cei a Barcelonei au propus, apoi, programarea meciului pe 18 decembrie.

Federaţia Spaniolă de Fotbal nu a acceptat propunerea şi a stabilit ca până luni, 21 octombrie, cele două cluburi să ajungă la un numitor comun. În caz contrar, forul va stabili data desfăşurării partidei.

După 8 etape disputate în La Liga, Real Madrid este lider cu 18 puncte acumulate iar FC Barcelona se află pe locul secund cu 16 puncte.

Ambele formaţii au programate meciuri în campionatul intern în acest weekend, iar săptămâna viitoare vor evolua în Liga Campionilor. Miercuri, 23 octombrie, Barça va da piept cu Slavia Praga în deplasare. Cu o zi mai devreme, Real Madrid va juca, la Istanbul, cu Galatasaray. Partida va fi transmisă în direct de CANAL 3, cu începere de la ora 22:00.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu