"Ei o să-l aibă pe Bin Laden aici". Înregistrarea cu Năstase, care își bate joc de Maia Sandu și de americani

Embed:

Liderul Partidului "DA", Andrei Năstase, în spatele căruia stau mafioţii Ţopa, face un joc dublu. Portalul moldova24.info a publicat o interceptare audio în care Năstase o critică pe Maia Sandu şi pe americani, asta deşi oficial o susţine pe aceasta în campania electorală.

În discuţie, Năstase spune că americanii vor avea în Moldova un Oussama Ben Laden, fostul lider al reţelei teroriste Al Qaeda.

Discuţia telefonică este între Năstase şi vicepreşedintele "DA", Alexandru Slusari. Ultimul spune că formaţiunea nu ar trebui să participe în joc, adică să o susţină oficial pe Maia Sandu.

Tot el îl îndeamnă pe Năstase să spună despre acest lucru public. La rândul său, Năstase susţine că va spune acest lucru, însă mai târziu, pentru că această aşa-zisă susţinere pentru Maia Sandu, va ajuta formaţiunea sa la alegerile parlamentare.

La fel, cei doi i-au criticat pe americani şi au menţionat că vor lupta ca simpatia faţă de SUA să scadă.

Amintim că liderul "DA", Andrei Năstase  a fost obligat de un grup de parteneri externi, inclusiv din UE, să se retragă din cursa electorală în favoarea Maiei Sandu.

Contactaţi de către Publika TV, atât Andrei Năstase, cât şi Alexandru Slusari, nu au răspuns la telefon. 

Potrivit aceleiași surse, discuția a fost înregistrată recent, cu o zi sau două în urmă:

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu