Efrim: Articolul 46 din Constituţie nu mai poate servi drept paravan funcţionarilor corupţi

Articolul 46 din Constituţie, care prevede dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia, nu mai poate fi folosit ca un paravan pentru funcţionarii corupţi, ca să scape de pedeapsă.  Declaraţia a fost făcută de ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, pentru Publika.md.

Oleg Efrim a reiterat că Ministerul Justiţiei nu va renunţa la inițiativele anticorupție, care prevăd şi confiscarea averilor judecătorilor şi procurorilor, în cazul în care aceştia nu le vor putea justifica provenienţa. Acesta a infirmat acuzaţiile preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, precum că modificările ar veni în contradicţie cu prevederile Legii Supreme, precizând că nu ne putem ascunde după un articol din Constituţie.

Iniţiativa se referă la toţi agenţii publici, nu doar la magistraţi. Prezumţia dobândirii legale a averii nu poaste fi folosită ca un paravan pentru corupţi şi pentru funcţionarii care săvârşesc infracţiuni. Iniţiativele Ministerului Justiţiei nu vin în contradicţie cu Constituţia. Statul trebuie să aibă un mecanism de luptă cu corupţia”, a punctat Efrim.

Ministrul Justiţiei a comentat şi propunerea preşedintelui CSJ de a-i demite din funcţie pe judecătorii care nu îşi vor putea justifica proprietăţile, dar fără a le confisca: „Domnul Mihai Poalelungi este preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, dumnealui îi va demite, dar noi nu renunţăm la confiscarea averilor”.

„A fost prea puţin timp ca lumea să facă cunoştinţă cu întregul pachet de iniţiative. Opinii admit, dar când nu sunt fundamentate pe situaţia reală, pot să îmi permit să nu fiu de acord cu ele”, a conchis Oleg Efrim.

Publika.md aminteşte că Ministerul Justiţiei a elaborat un pachet de amendamente anticorupţie, care include şi prevederea potrivit căreia, judecătorii şi procurorii ar putea fi cercetaţi penal dacă nu-şi pot justifica averile. Mai mult, magistraţii ar putea rămâne fără bunurile a căror provenienţă nu poate fi dovedită. Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, şi-a exprimat dezacordul cu iniţiativele Ministerului Justiţiei şi a declarat că aceste propuneri sunt în contradicţie cu Constituţia Republicii Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu