Efectul celor 7 zile de proteste eșuate! Opoziţia și cele câteva ong-uri politizate pleacă în "pauză" (GALERIE FOTO)

"Marele" protest al opoziției împotriva dreptului cetățeanului de a alege direct deputații a înregistrat un eșec lamentabil. Dacă în timpul săptămânii organizatorii reuşeau să strângă câteva zeci de persoane, astăzi, în faţa Parlamentului s-au adunat doar câteva sute de participanţi. 

Chiar și organizatorii şi-au recunoscut eşecul. Dumitru Alaiba a recunoscut că sunt puțini oameni. Iar organizatorii nici nu pot da vina pe vremea rea, așa cum sperau, pentru că ploaia a încetat.

Prin comparaţie, pe 9 mai, 50.000 de oameni au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale la concertul şi marşul organizat de Partidul Democrat din Moldova.

Protestul de astăzi este organizat de PAS, PLDM, PPDA, PN și partidul lui Grigore Petrenco, chiar dacă, oficial, câteva organizații neguvernamentale și-au asumat acest rol.

 În ultimele zile partidele politice menționate au făcut apeluri disperate pentru "mobilizare generală".

PUBLIKA.MD aminteşte că în ciuda "mobilizării generale" a partidelor din opoziţie, sondajele de opinie arată că majoritatea cetăţenilor vor schimbarea actualului sistem de alegere a parlamentului. Iar peste 850.000 de oameni au semnat pentru această schimbare.

Deputaţii au votat în prima lectură un proiect de lege care prevede trecerea la următorul scrutin la votul mixt.

Documentul va fi dezbătut în lectură finală după ce va fi avizat de Comisia de la Veneţia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu