EFECTELE REFORMEI: Peste trei milioane de lei a reuşit să economisească Capitala în urma specializării judecătoriilor

Embed:

Peste trei milioane de lei a reuşit să economisească Capitala în urma specializării judecătoriilor. Cifrele au fost prezentate de Radu Ţurcanu, preşedintele judecătoriei Chişinău, care spune că de două luni, de când a fost iniţiată reforma, dosarele sunt examinate mai operativ.
Pe ţară, calcule în acest sens nu s-au făcut deocamdată, spune preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. Victor Micu a ţinut să precizeze că procesul de optimizare judecătoriilor şi magistraţilor continuă. Subiectul a fost discutat în cadrul adunării generale a Judecătorilor, care a avut loc la Chişinău.

"Ca idee, ca buget sunt foarte multe economii, peste să zic acuma o cifră, mult peste 3 milioane economiile care sunt. Bineînţeles că s-au micşorat o parte din cheltuieli, ce ţine de deservirea sediilor, şi ca infrastructură şi ca achiziţie absolută", a spus preşedintele Judecătoriei Chişinău, Radu Ţurcanu.

De două luni, Judecătoria Chişinău cu sediul la Buiucani gestionează doar cauzele penale , cea cu sediul Centru examinează doar dosarele civile, judecătoria Chişinău Botanica analizează cauzele în materie de insolvabilitate, iar cea de la Râşcani se ocupă de dosarele ce ţin de contencios administrativ. Potrivit lui Radu Ţurcanu, aceste modificări au adus îmbunătăţirii considerabile pentru cetăţeni.

"Odată cu specializarea sediilor avem mai puţine hotărâri casate, mai bine motivate hotărârile instanţelor din Chişinău şi bineînţeles că judecătorii se specializează în aceste domenii având posibilitatea să discute între ei, pe anumite subiecte", a spus preşedintele Judecătoriei Chişinău, Radu Ţurcanu.

Şi acest magistrat din Orhei, susţine că efectele specializării sunt vizibile.

"Într-adevăr e un lucru benefic, au fost foşti procurori care lucrează, care au deja vechimea în muncă. Ei au activat în domeniul penal, procedură penală şi acum lor le este mult mai uşor decât ceilaţi care nu au fost procurori", a spus judecătorul, Iurie Movilă.

Judecătorii susţin că reformele din sistem trebuie să continue.

"Cele mai bune reforme au fost făcute, doar citiţi Legislaţia care a fost modificată, ceea ce ţine de promovare, selecţia judecătorilor. Ceva perfect", a spus judecătorul, Sandu Alexandru.

În cadrul şedinţei de astăzi, preşedintele CSM a ţinut un discurs amplu despre succesele obţinute de judecători, dar nu a ezitat să le dea din deget, unor magistraţi care ar avea un comportament nesatisfăcător.

"Au fost cazuri când au fost persoanele la primire nu vreau să cred că a fost aşa, dar pe urmă s-a constatat că judecătorul îi pare că este la el acasă, are un comportament care nu este bine. Vreau să vă zic că Consiliul nu va tolera faptul dat", a spus preşedintele CSM, Victor Micu.

Iar ministrul Justiţiei susţine că mereu este loc de mai bine.

"Am convingerea profundă că justiţia va fi mai credibilă dacă se va face mai mult pe înţelesul cetăţenilor şi dacă va oferi soluţii în timp util la problemele cu care aceştia se confruntă", a spus ministrul Justiţiei, Victoria Iftodi.

Adunarea Generală a Judecătorilor a adunat 320 de magistrați din toate sediile din ţară.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu