Efectele armistiţiului: Localnicii încearcă să-şi refacă vieţile în Donbas

Embed:

Viaţa civililor din regiunea Doneţk revine uşor la normal. Datorită armistiţiului, tot mai mulţi localnici alungaţi de război revin la casele pe care le-au abandonat acum câteva luni. Cu toate acestea, luptele nu au încetat. Cel puţin un soldat ucrainean a murit, iar alţi trei au fost răniţi în ultimele 24 de ore.

Komuna este un sat din apropierea localităţii Debalţevo. Aproape toate casele de aici s-au transformat în ruine în urma focurilor de artilerie. Este greu de crezut, dar acum mai puţin de un an acest sat arăta cu totul altfel: 
 
"Aproape şapte luni am locuit într-un subsol dintr-o fabrică. Acum am decis să ne întoarcem, însă am realizat că locuinţa noastră nu mai are acoperiş şi nici geamuri."

În prezent în localitate nu există electricitate şi apă potabilă şi nici semnal pentru telefonia mobilă. Cu toate acestea, localnicii spun că vor rămâne aici pentru că nu au unde să meargă în altă parte.

"Oamenii se întorc, însă casele sunt avariate, iar lucrurile personale le-au fost furate", spune un localnic.

În pofida armistiţiului, în regiune mai pot fi văzute tancuri şi blindate. Aproape 6.000 de oameni au murit în estul Ucrainei de la declanşarea conflictului militar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu