Efectele armistițiului de pace în Siria: Câte persoane au murit în weekendul trecut

Numărul morților din Siria în zonele necontrolate de gruparea Statul Islamic (SI) a scăzut foarte mult după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului între regim și rebeli, a declarat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, citat de Agerpres.ro.

Cel puțin 20 de civili, soldați și rebeli au fost uciși sâmbătă, ziua intrării în vigoare a acordului de încetare a focului, și alți 20 au fost uciși duminică, potrivit OSDO.

"Prin comparație, 144 de persoane au murit (70 de soldați, 36 de civili și 38 de rebeli) vineri, în ajunul armistițiului", a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Bilanțurile din weekend sunt de asemenea mult sub media din februarie, de exemplu, care a fost de 120 de decese pe zi, în afara zonelor controlate de Statul Islamic.

Totodată, aceste bilanțuri nu includ decesele din rândurile Frontului Al-Nosra, aripa armată a Al-Qaida din Siria, care este exclusă împreună cu SI din acordul ruso-american privind încetarea ostilităților.

Mai mult, alianța dintre Al-Nosra și insurgenți în mai multe regiuni din Siria complică punerea în aplicare a acordului de încetare a focului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu