Eduard Romanyuta, acuzat de PLAGIAT. Istoria SCANDALURILOR de la etapa națională a Eurovisionului (VIDEO)

Embed:

Câştigătorul "Eurovision" Moldova Eduard Romanyuta este acuzat că ar fi plagiat melodia "I want your love".

Învinuirile au curs gârlă pe reţelele de socializare. Internauţii spun că  piesa seamănă izbitor cu unele hituri internaţionale interpretate de Rihanna sau Mariah Carey.

Potrivit internauţilor, o parte a piesei lui Eduard Romanyuta ar fi fost plagiată din melodia "Just A Little" interpretată de trupa "Liberty X".

Sursă de inspiraţie ar fi fost şi piesa interpretei Mariah Carey, "It's Like That". Internauţii au găsit o asemănare şi cu piesa Rihannei - Rude Boy.

PUBLIKA.MD notează că tot mai multe scandaluri în ultimii ani la preselecția națională a  Eurovision. De cele mai dese ori, participanții la concurs au acuzat juriul de numărul mic de puncte oferit, in timp ce unii concurenţi au fost   acuzați de plagiat.

Anul trecut, artistul și compozitorul rus Serghei Artemiev a spus că o va acţiona în judecată pe Cristina Scarlat, reprezentanta Moldovei, pentru că ar fi plagiat și s-ar fi inspirat dintr-un clip de-al său. Este vorba despre episodul în care participanta la Eurovision își smulge părul din cap.

Tot în 2014, interpretul Boris Covali s-a arătat indignat de rezultatele juriului și i-a acuzat că i-au oferit un puncatj minim pentru că este vorbitor de limba rusă.

În 2013, internauții au acuzat-o pe Aliona Moon că rochia pe care a purtat-o pe scena Eurovisionului ar fi avut caracteristici comune cu rochia cântăreței Carrie Underwood la premiile Grammy.

Și în 2013, Boris Covali a fost nemulțumit de punctul pe care juriul l-a acordat piesei sale.

În 2012, Adrian Ursu care a participat la concurs cu melodia "Be yourself" a fost supărăt pe membrii juriului cât și pe câștigătorul Pasha Parfeni. Interpretul i-a acuzat pe juraţi ca nu au apreciat obiectiv show-ul în care a investit mulţi bani.

Iar în 2011, Karizma a fost acuzată de către ceilalți participanți la show că și-a asigurat cu bani primul loc la televotingul din finala națională a concursului.

Moldova a participat la Eurovision pentru prima dată în 2005.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu