Echipamentul olimpic al Moldovei pentru participarea la JO de la Londra, prezentat astăzi

Echipamentul olimpic al Moldovei pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Londra va fi prezentat astăzi. Tot azi urmează să fie lansată oficial mascota lotului şi portdrapelul echipei olimpice.

Un echipament include costumul de competiţie, treningul şi costumul de paradă. Ultimul va fi făcut în stil naţional.

În total, Moldova va fi reprezentată la Londra de 22 de sportivi. Acelaşi echipament este pregătit şi pentru echipa paralimpică a Moldovei, unde vom avea doi reprezentanţi.

La prezentarea echipamentului vor participa sportivii care urmează să plece la Londra şi nu sunt la antrenamente. De asemenea, la prezentare urmează să participe reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului. Prezentarea va fi transmisă în direct la Publika TV şi pe publika.md.

Jocurile Olimpice vor avea loc în perioada 27 iulie - 12 august.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu