Echipa satului Zăicani a câştigat Cupa Ligii Studenţilor Democraţi

Embed:

Echipa satului Zăicani a câştigat Cupa Ligii Studenţilor Democraţi la mini fotbal. Formaţia din raionul Rîşcani s-a impus în finală cu 9-8 în faţa adversarilor de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemiţanu". 

Timpul regulamentar s-a încheiat nedecis, scor 7-7, iar în prelungiri echipa din Zăicani a învins cu 2-1.

"A fost dificil, însă ne-am străduit să facem faţă şi să arătăm ca suntem cei mai buni. Asta ne-a reuşit. MUSCA Cred că învinge cel mai puternic şi asta ne-a remarcat să fim cei mai puternici", a afirmat jucătorul echipei satului Zăicani, Vadim Zotea.

"Am cedat în finală. Ei au fost mai buni. Cu pregătirea fizică poate am fost mai slabi, s-a văzut că am avut mai puţine schimbări. Ei au avut mai multe rezerve", a comunicat jucătorul USMF, Liviu Stati.

Pe locul trei s-a clasat echipa Tineretului Democrat din sectorul Rîşcani al Municipiului Chişinău. Cel mai bun marcator a devenit Vasile Mogorean care a înscris 21 de goluri.

La turneu au evoluat 24 de echipe repartizate în şase grupe. Conform regulamentului, la competiţie au avut dreptul să participe studenţi şi jucători amatori în vârstă de până la 30 de ani.

"Scopul acestui campionat este ca studenţii să socializeze între ei, să-şi facă cunoştinţe, să petreacă timpul frumos şi să promoveze modul sănătos de viaţă", a declarat preşedintele Ligii Studenţilor PDM, Andrei Oțel.

"Tineretul Democrat din Republica Moldova organizează sistematic asemenea campionate. Acest campionat face parte dintr-o listă destul de mare a competiţiilor sportive precum fotbal, volei şi alte probe sportive. Punctul culminant în planul nostru este Trofeul Democraţiei la care vor participa peste două mii de persoane. Competiţia va avea loc în luna august",  a afirmat vicepreşedintele TD Chişinău, Radu Cherdiavară.

Cupa Ligii Studenţilor Democraţi la mini fotbal a ajuns la cea de-a cincea ediţie.

Lasă un comentariu