Echipa Ministerului Economiei și Infrastructurii, în discuții cu antreprenorii și locuitorii din raionul Leova

Construcția podului Leova-Bumbăta peste râul Prut, repararea drumului Leova-Leușeni, extinderea programului "Drumuri bune pentru Moldova", servicii de transport calitative, infrastructura de telecomunicații. Acestea au fost unele dintre subiectele discutate astăzi cu locuitorii și autoritățile publice locale din raionul Leova, în cadrul vizitei de lucru a membrilor Guvernului în teritoriu.

În cadrul discuțiilor, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, și secretarii de stat au răspuns la întrebările ce țin de infrastructura drumurilor, transport, dezvoltarea businessului mic și mijlociu, atragerea investițiilor.

Reprezentanții autorităților locale au semnalat necesitatea stringentă de a repara drumul Leova-Leușeni, ceea ce va impulsiona economia nu doar în raionul Leova, dar și în regiune. Astfel, acest tronson va fi inclus în lista de drumuri prioritare care urmează a fi reconstruite, cu identificarea ulterioară a mijloacelor financiare în acest sens.

De asemenea, s-a solicitat continuarea și extinderea programului "Drumuri bune pentru Moldova", astfel încât să fie reparate toate drumurile care duc spre instituțiile de învățământ și cele medicale. Prin intermediul programului "Drumuri bune pentru Moldova", în raionul Leova vor fi reabilitați peste 22 km de drum, cu o valoare totală a lucrărilor de peste 36 milioane de lei.

Ministrul Chiril Gaburici, alături de premierul Pavel Filip și conducătorii instituțiilor cheie în administrarea mediului economic, au avut discuții cu oamenii de afaceri din raionul Leova, pentru a evalua în comun climatul investițional din regiune. Mediul de afaceri a fost informat despre măsurile întreprinse de Guvern, cum ar fi reducerea instituțiilor cu funcții de control şi a numărului actelor permisive de la 416 la circa 150, dintre care 29 sunt eliberate în cadrul Ghișeului unic, lansat recent.

În context, au fost abordate subiecte ce țin de lipsa pieței interne de desfacere pentru produsele agricole, Legea comerțului intern, impozitarea excesivă la importul de tehnică agricolă performantă, deficiențele în accesarea granturilor europene, dar şi pierderile înregistrate în urma deconectării agenților economici de la energia electrică. Urmare a discuțiilor, s-a convenit ca mediul de afaceri să vină cu propuneri constructive, care ar soluționa problemele sesizate și care vor fi examinate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

După discuțiile membrilor Cabinetului de miniștri cu cetățenii și autoritățile publice locale din raionul Leova, secretarii de stat ai Ministerului Economiei și Infrastructurii și-au continuat vizita de lucru în localitățile Tochile-Răduleni, Covurlui, Tomaiul Nou și Sărata-Răzeși.

Principalele subiecte discutate s-au referit la necesitatea extinderii programului "Drumuri bune pentru Moldova", astfel încât să fie reparați mai mulți kilometri de drum, asigurarea transportului public de călători, aprovizionarea  cu apă a localităților, precum și gazificarea acestora.

Oficialii au dat asigurări de toată deschiderea din partea Ministerului Economiei și Infrastructurii identificarea celor mai eficiente soluții la problemele enunțate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu