Echipa de militari ai Armatei Naţionale a ocupat locul II în cadrul Spartachiadei între structurile de forţă

Echipa de militari ai Armatei Naţionale a ocupat locul II în cadrul Spartachiadei între structurile de forţă, ediţia 2018, la Crossfit, care s-a desfăşurat astăzi pe stadionul „Dinamo” din municipiul Chişinău.  Locul I i-a revenit Serviciului de Informaţii şi Securitate, iar echipa Ministerului Afacerilor Interne s-a clasat pe locul III.

Potrivit şefului secţiei pregătire fizică şi sport din cadrul Direcţiei Instruire şi Doctrine a Marelui Stat Major, colonelul Vasile Olednic, Crossfit a cuprins opt probe, printre care: cursă de alergări, tracţiuni la bara fixă, flotări de braţe în combinaţie cu sărituri şi transportarea greutăţilor.

Sursa a specificat că Armata Naţională a fost reprezentată la competiţie de militari din Batalionul cu Destinaţie Specială, Batalionul 22 de menţinere a păcii, Brigăzile de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare” şi „Dacia”.

Lasă un comentariu