Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a a câştigat Campionatul Mondial al Cluburilor

Embed:

Real Madrid a câştigat Campionatul Mondial al Cluburilor după ce a învins San Lorenzo în finala de la Marrakech cu scorul de 2-0. Sergio Ramos a deschis scorul în minutul 37 cu o lovitură de cap, iar Gareth Bale a dublat avantajul campioanei Europei în minutul 51.

"Acum suntem siguri că echipa noastră este destul de puternică. Cred că am meritat să câștigăm acest titlu şi putem spune sincer că Real Madrid este cea mai buna echipă din lume", a declarat antrenorul Real Madrid, Carlo Ancelotti.

Real a câştigat pentru prima dată în istoria clubului patru trofee oficiale într-un an calendaristic, Cupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor. Vedeta madrilenilor, Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care a câștigat toate trofeele posibile la nivel de echipă şi nivel individual cu două cluburi diferite.

Auckland City a terminat Mondialul cluburilor pe locul trei, după ce s-a impus în finala mică în faţa mexicanilor de la Cruz Azul cu 5-3, în urma loviturilor de departajare.

În timpul regulamentar scorul a fost de 1-1. Jucătorii de la clubul neo-zeelandez sunt amatori. Printre aceştia sunt mecanici sau chiar avocaţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu