Eagles Fighting Championship: Mihai Sârbu a câştigat centura de campion

Embed:

Mihai Sârbu a câştigat centura de campion în categoria de până la 62 de kilograme la turneul "Eagles Fighting Championship". Luptătorul moldovean de MMA l-a făcut knockout pe ucraineanul Dmitro Predîbailo. În cadrul competiţiei de la Chişinău s-au disputat 12 dueluri. 

Mihai Sârbu l-a învins prin strangulare pe ucraineanul Dmitro Predîbailo la turneul de lupte în cuşcă.

"Am avut încredere în mine şi am mers până la urmă. Este rezultatul muncii mele de la antrenament. MUSCA Cu două săptămâni în urmă m-am accidentat la picior în timpul antrenamentului. Azi am făcut o injecţie şi m-am luptat aşa cum am putut", a declarat Sârbu.

"Poate nu m-am antrenat destul, deşi am muncit mult. Cel mai probabil, nu am experienţă necesară. Mihai este un luptător mai experimentat, însă acest lucru nu este o scuză", a spus Predîbailo.

"Într-adevăr este o tradiţie ca lupta pentru centura va fi cireaşa de pe tort, cea mai tare din toată seara. Sunt luptători foarte buni - atât Predăbailo, cât şi Sârbu, dar Mihai a învins prin dorinţă", a declarat preşedintele Asociaţiei FEA, Dorin Damir.

La sfârşitul acestui an, belarusul Evgheni Perepecin şi ucraineanul Andrei Krasnikov vor lupta pentru centura în categoria de până la 66 de kilograme. În semifinale Perepecin l-a bătut pe polonezul Sebastian Rajewski, în timp ce Kraniskov a câştigat partida cu românul Radu Mihăiţă.

"Aceasta este o cupă mică, însă în curând centura frumoasă va ajunge în Ucraina", a subliniat Krasnikov.

"Mă aflam într-o formă bună. Am fost încrezut că voi obţine victoria şi îmi va fi greu, dar am acceptat oferta să evoluez aici. Nu în fiecare zi am posibilitatea să particip la Grand Prix", a precizat Evgheni Perepecin.

Cel mai rapid knockout l-a reuşit moldoveanul Alexandru Romanov, care s-a impus în faţa ucraineanului Evgheni Golub în doar 47 de secunde.

Pavel Pocatilov a revenit cu succes în cuşcă după o pauză de un an. Luptătorul în vârstă de 28 de ani l-a învins la puncte pe Artiom Şokalo din Ucraina.

"Ştiam că trebuia să-l înving. Examinând luptele lui, antrenorul m-a convins că sunt mai puternic în picioare, la sol şi în luptă", a declarat Pocatilov.

Un alt reprezentant al Ucrainei, Anatoli Sofronov, l-a învins pe moldoveanul Sergiu Barbăroşă. Luptătorul din Harkov a înregistrat a treia victorie din tot atâtea partide disputate de până acum la Chişinău.

Cea de-a şasea ediţie a turneului "Eagles Fighting Championship" va avea loc în 24 iunie în Capitală. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu