"E STRIGĂTOR LA CER!" Problemele locuitorilor din raionul Căușeni, abordate în cadrul campaniei "Moldova are glas" (VIDEO)

Embed:

Drumuri care se transformă în mlaştini după ploaie, lipsa unui apeduct şi a iluminatului stradal sunt printre principalele problemele semnalate de primarii localităților din raionul Căușeni. Ei spun că nu pot soluţiona aceste probleme, din lipsă de bani.

"Avem problema privind canalizarea, modernizarea apeductului, drumurilor. Dar totuși, la Fărlădeni avem o problemă foarte mare strigătoare la cer - nu avem școală", a declarat Ion Gangan, locuitor al satului Fârlădeni, raionul Căuşeni

"Din 75 de kilometri de drum, avem iluminare doar pe 15 kilometri. Iluminarea a 100 de metri de stradă costă 3 000 de lei. Avem nevoie de două milioane de lei", a menţionat Victor Lebedev, viceprimar în orașul Căușeni.

Primarul satului Chircăieşti spune că o parte din vină pentru infrastructura deteriorată o poartă administraţia raionului, care ar aloca banii în funcţie de apartenenţa politică.

"Cea mai mare problemă este birocrația de care eu m-am ciocnit anul acesta. Ni s-au alocat trei milioane 120 de mii de lei pentru reparaţia drumului din satul Ursoaia spre satul Chircăiești. Conform legii banii trebuiau să vină direct la nivelul numărul unu, dar banii au fost luați de cei de la Direcția construcții", a precizat primarul satului Chircăieşti, raionul Căușeni, Galina Ceban.

"Repartizarea banilor se face pe criterii de partid și asta e foarte rău. Nu poți contribui dacă eşti în minoritate în Consiliu", a punctat Gheorghe Cojocaru, consilier raional din Căuşeni.

Campania lansată de Publika TV "Moldova are glas" va continua şi săptămâna viitoare. Reporterii noştri vor merge în localitățile din raionul Taraclia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu